Email:











Ora : 10:53    Data : 14-09-2017 Domeniu: IT
ELKO Romania anunță că ATEN își consolidează colaborarea cu HDBaseT Alliance

ELKO Romania, companie membră a grupului ELKO specializată în distribuţia unei game largi de echipamente și soluții IT, anunţă faptul că ATEN a devenit membru colaborator la HDBaseT Alliance. Noul statut va permite ATEN să contribuie cu xperienţa sa de aproape patru decenii în soluţii de control şi administrare IT, ajutând astfel Alianţa să accelereze integrarea tehnologiilor A/V şi IT care există deja în industrie.

De asemenea, ATEN va avea astfel ocazia de a-şi îmbunătăţi viitoarea generaţie de produse A/V profesionale, oferind acces la cele mai noi tehnologii HDBaseT. ATEN este lider mondial în soluţii de conectivitate şi soluţii complete de administrare.

În calitate de membru cu tradiţie al Alianţei, ATEN are peste 30 de instructori calificaţi şi peste 20 de soluţii A/V profesionale cu tehnologie HDBaseT™, inclusiv echipamente de tip Video Matrix, precum şi repartitoare şi soluţii de extindere video High Definition/KVM.

Pe lângă noile avantaje, ATEN va fi invitată să contribuie cu cei peste 38 de ani de experienţă ai săi în domeniile KVM şi IT pentru a defini specificaţiile produselor care integrează tehnologii A/V şi IT. Astfel, ATEN vine atât în ajutorul clienților, cât şi în ajutorul partenerilor de soluţii, pentru a răspunde cât mai bine cerinţelor pieţei.

Tehnologia HDBaseT este ideală pentru instalări A/V profesionale şi asigură o soluţie simplă şi eficientă din punct de vedere al costurilor pentru transmiterea semnalului 4K Ultra High Definition (UHD) la distanţe de până la 100m. Aceasta combină semnalul audio/video Ultra-HD fără compresie, conectivitate Ethernet 100Mb, USB 2.0 şi 100W putere electrică (Power Over Cable) şi semnale de control, permiţând astfel unui singur cablu LAN să înlocuiască mai multe cabluri şi conectori din mediul de afaceri sau din zona soluţiilor de divertisment pentru acasă. HDBaseT Alliance – alcătuită din peste 170 de membri din toată lumea – depune eforturi pentru a promova, îmbunătăţi şi standardiza tehnologia.

“Cerinţele pieţei de soluţii A/V profesionale cresc rapid, în special în ceea ce priveşte stabilitatea conexiunii pe distanţe mari şi la rezoluţii ridicate. ATEN se angajează să ofere clienților săi cele mai performante şi moderne soluţii A/V profesionale. De când s-a alăturat HDBaseT Alliance în 2013, ATEN a organizat frecvent programul de instalare pentru experţi HDBaseT (HDBaseT Installer Expert Program)* în diverse zone ale lumii. Suntem mândri să devenim membru colaborator şi suntem convinşi că o cooperare dintre ATEN şi Alianţă poate duce la integrarea A/V şi IT”, spune Kevin Chen (foto), Preşedintele ATEN International.

ATEN oferă o gamă completă de soluţii HDBaseT de calitate înaltă, precum switch-uri matrix care pot fi echipate cu o placă HDBaseT I/O cu 4 porturi, pentru a putea ruta astfel până la 32 de conexiuni de intrare şi 32 de conexiuni de ieşire HDBaseT, dar şi soluţii de extindere şi repartitoare video High Definition/KVM. Pe lângă HDBaseT 2.0, ATEN are în plan în viitorul apropiat integrarea celei mai noi tehnologii de compresie fără pierderi (lossless) – Display Stream Compression (DSC) 4K 60Hz 4:4:4 – în mai multe soluţii A/V profesionale.

ATEN are deja în portofoliu numeroase implementări de succes ale soluţiilor sale cu tehnologie HDBaseT, precum furnizarea unei soluţii pentru Video Wall-uri 10x6 şi 5x5 într-un studio de ştiri ultra-modern al Artea – unul dintre cei mai mari emiţători ai Americii Latine (vizionaţi clipul video de aici). Suportul pentru transmisii HDBaseT extinse printr-un singur cablu Cat 6/6a a făcut posibilă adaptarea uşoară a soluţiei la arhitectura fizică a studioului de ştiri, furnizând funcţionalitatea necesară unui Video Wall şi comutarea rapidă. Pentru mai multe informaţii despre această poveste de succes, apăsaţi aici. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi pagina web ATEN HDBaseT.

HDBaseT Alliance dezvoltă şi promovează adoptarea tehnologiei HDBaseT ca standard global pentru conectivitate digitală Ultra High Definition. De la fondarea sa în 2010 de către LG Electronics, Samsung Electronics, Sony Pictures Entertainment şi Valens, Alianţa a reunit numele liderilor din industria echipamentelor electronice consumer şi cea a soluţiilor A/V profesionale, producători industriali şi din domeniul auto, reunind astăzi peste 180 de membri şi mii de produse. Consiliul Director al Alianţei include reprezentanţi LG Electronics, Samsung Electronics, Sony Pictures Entertainment, Valens şi General Motors.

Înfiinţată în 1979 în Taipei, Taiwan, ATEN International Co., Ltd. (TWSE: 6277) este cel mai mare furnizor de soluţii de conectivitate IT şi de administrare. Incluzând soluţii KVM, soluţii A/V profesionale şi soluţii inteligente de alimentare, gama de produse ATEN conectează, administrează şi optimizează echipamentele electronice din mediile corporate, guvernamental, industrial, educaţional şi retail.

ATEN deţine peste 500 brevete înregistrate la nivel internaţional şi o echipă de cercetare ce asigură un flux constant de soluţii inovatoare, de unde rezultă un portofoliu cuprinzător de produse disponibile la nivel mondial. Având sediul în Taiwan, ATEN International Co., Ltd. s-a extins şi are astăzi subsidiare în China, Japonia, Coreea, Belgia, Australia, S.U.A, Regatul Unit, Rusia şi Turcia – cu centre de cercetare în Taiwan, China şi Canada. 

Autor: Cristian Pavel

Inapoi

Tel: 021/317.08.66

Info financiar:
Credite imobiliare
Credite nevoi personale
Credite auto
Depozite
Conso.ro


Cuvantul:





 


Copyright 2005, FinMedia SRL. Toate drepturile rezervate.