Email:











Ora : 12:11    Data : 15-09-2017 Domeniu: IT
Fitbit a inaugurat în București cel mai mare birou de cercetare și dezvoltare din Europa

Fitbit, cel mai puternic brand global de dispozitive inteligente pentru măsurarea activităţilor fizice, a anunțat recent deschiderea biroului din București, cel mai important proiect de cercetare și dezvoltare gândit în Europa. Biroul din România va desfășura activităţi complexe precum management, design şi software engineering pentru toate produsele companiei.

Deschiderea biroului din România succede achiziția de către compania americană a producătorului local de ceasuri inteligente, Vector Watch, tranzacție ce a avut loc la sfârșitul anului 2016.

La evenimentul de deschidere au participat și cei doi fondatori ai companiei, James Park (CEO) șiEric Friedman (CTO), veniți pentru prima dată în România.

”Echipa Vector Watch a realizat un produs care a demonstrat că are nu doar performanțe tehnice, dar și o viziune deosebită.  Este incredibil cât de repede am reușit să ne integrăm și să devenim o companie unită, cu aceeași cultură și motivație. Ne dorim ca prin produsele Fitbit să producem un impact puternic și să milităm pentru un stil de viață cât mai sănătos. Suntem încântați să lucrăm alături de echipa din București și să dezvoltăm proiecte tehnologice avansate, care să îmbunătățească viețile oamenilor”, a spus Eric Friedman, CTO Fitbit.

În prezent, compania are peste 20 de tipuri de poziții deschise, Fitbit căutând pentru biroul din București tineri care doresc să se specializeze în activități precum firmware engineering, software development, product management, design si nu numai. Sunt deschise, totodată, poziții pentru specialiști IT cu experiență, care să susțină dezvoltarea tehnică a produselor Fitbit la nivel global.

Centrul Fitbit are sediul la etajul al doilea al clădirii de birouri aflate pe Bulevardul Aviatorilor 8 din Piaţa Victoriei, una dintre cele mai moderne clădiri de birouri din Capitală. În cadrul companiei din București se regăsesc toate departamentele care asigură dezvoltarea de produse performante și inovatoare, de la dezvoltare de produs, până la design și cercetare. Alături de acestea se găsesc o multitudine de discipline de dezvoltare software, de la firmware, la mobile și cloud.

"Plecând de la echipa care a creat prima platformă de ceasuri inteligente din România, construim de la începutul anului biroul Fitbit din București, pe care îl lansăm azi în casă nouă. Suntem bucuroși că deja unii dintre cei mai buni specialiști din domeniul IT din România ni s-au alăturat. Cu toții suntem pasionați de tehnologie și vrem să construim un viitor mai sănătos și mai echilibrat. Mediul de lucru este identic cu cel din biroul din San Francisco, cu spații largi și cu oameni foarte deschiși și prietenoși.
Lucrăm împreună și ne și relaxăm în multele zone de distracție și recreere, care reprezintă un adevărat hub de inspirație. Mai mult, fiindcă suntem direct implicați în cercetare, ideile noastre ajung să fie puse în aplicare și să schimbe, în bine, milioane de vieți din întreaga lume. În cadrul Fitbit vrem să îi aducem la aceeași masă pe cei care, prin creativitatea lor, deschid mințile celorlalți și fac lumea un loc mai bun", a declarat Andrei Pitiş, VP Engineering & Head of Bucharest Office. 

Autor: Cristian Pavel

Inapoi

Tel: 021/317.08.66

Info financiar:
Credite imobiliare
Credite nevoi personale
Credite auto
Depozite
Conso.ro


Cuvantul:





 


Copyright 2005, FinMedia SRL. Toate drepturile rezervate.