Email:











Ora : 14:24    Data : 27-11-2017 Domeniu: Banci
FNGCIMM simplifică procedurile de acordare a garanțiilor pentru solicitanții din cadrul Programului Start-Up Nation

Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM) aplică noi măsuri în vederea optimizării fluxului de garantare pentru proiectele din cadrul Programului Start-Up Nation. Consiliul de Administratie al FNGCIMM a aprobat crearea unui mecanism aplicabil exclusiv garanțiilor necontragarantate acordate în cadrul Programului Start-Up Nation, de eliminare a transmiterii Certificatului de Atestare Fiscală, asigurând astfel o și mai mare fluidizare a procesului de avizare a garanțiilor pentru acest program.

Ca urmare, începând cu data de 28.11.2017, pentru solicitarile de garanții pentru care nu se solicită contragarantarea, Certificatul de Atestare Fiscală va trebui să fie în termenul de valabilitate la data aprobării finanțării de către bancă.

În acest fel, expirarea Certificatului de Atestare Fiscală pe parcursul procesului de analiză nu mai constituie un motiv de respingere a dosarelor solicitanților. FNGCIMM continuă să ia măsuri de optimizare a procesului de garantare și în vederea scăderii intervalelor de timp în care dosarele beneficiarilor proiectelor se află în analiză la Fond. Măsurile luate au ca scop dinamizarea acordării garanțiilor în cadrul Programului Start-Up Nation. 

Autor: Cristian Pavel

Inapoi

Tel: 021/317.08.66

Info financiar:
Credite imobiliare
Credite nevoi personale
Credite auto
Depozite
Conso.ro


Cuvantul:





 


Copyright 2005, FinMedia SRL. Toate drepturile rezervate.