Email:











Ora : 14:18    Data : 21-12-2017 Domeniu: Telecomunicatii
Digi Mobil și Motorola finalizează cu succes testele pentru serviciile Voce 4G (VoLTE) și Voce Wi-Fi (VoWiFi)

Digi Mobil și Motorola anunţă că au finalizat cu succes testele de compatibilitate pentru serviciile VoLTE și VoWiFi, astfel incât abonații Digi Mobil beneficiază de un nou telefon compatibil cu aceste tehnologii, Moto Z2 Play. Software-ul pentru acest model ce conține funcționalitatea de voce peste 4G și voce peste WiFi va fi disponibil în primul trimestru din 2018, odată cu update-ul la sistemul de operare Android 8.0 Oreo, inclusiv pentru terminalele aflate deja in uz.

Motorola Moto Z2 Play este un telefon dual sim, cu display de 5,5 inch, procesor Octa Core până la 2.2GHz, 4GB RAM, 64 GB memorie internă și Android 7.1.1. . Telefonul dispune de conectivitate 4G atât în banda 38 (2600 Mhz TDD) , cât și în banda 1 (2100 Mhz FDD).

Prin intermediul serviciului Voce 4G (VoLTE), utilizatorii Digi Mobil beneficiază de conectarea foarte rapidă a apelului, timpul de așteptare din momentul inițierii apelului și până în momentul în care e apelat telefonul unui destinatar din rețea, care utilizează tot Voce 4G, scăzând sub două secunde. Totodată, convorbirile prin rețeaua 4G au o calitate și claritate a sunetului mult mai ridicate. În plus, este posibilă realizarea simultană de apeluri telefonice cu sesiuni de download și streaming la viteze superioare.

Noul serviciu Voce Wi-Fi, bazat pe tehnologia Voice over Wi-Fi (VoWiFi), asigură o acoperire mai bună a rețelei în spații cu semnal redus sau chiar fără semnal de rețea mobilă. Tehnologia VoWiFi permite o acoperire mai bună de voce în interiorul casei pentru clienții care au acces la internet WiFi, dacă furnizorul de internet nu filtrează acest trafic. Accesarea serviciului VoWiFi prin internet WiFi prin Digi Net Fiberlink, precum și in exterior prin rețeaua națională de hot-spot-uri a Digi WiFi, este deschisă în mod standard.

Serviciile Voce 4G (VoLTE) și Voce Wi-Fi (VoWiFi), precum și activarea acestora sunt gratuite pentru toate abonamentele din ofertă.

Motorola Moto Z2 Play poate fi achiziționat cu abonamentele Digi Mobil Optim, integral sau în 24 de rate fără dobândă, cu ratele direct pe factura Digi. Ratele se acordă direct în magazinele Digi și punctele de prezență RCS & RDS, prin creditul „ING Acum”. Programul de rate este destinat tuturor clienților Digi Mobil care se califică uzual pentru un credit de nevoi personale, în condițiile oferite de ING.

Digi Mobil este serviciul de telefonie mobilă din portofoliul RCS & RDS, unul dintre cei mai importanți operatori de telecomunicații din regiune care furnizează servicii în România, Ungaria, Spania și Italia. Rețeaua Digi Mobil din România este construită și functionează în tehnologiile 3G și 4G, în benzile de frecvență 900 Mhz (3G), 2100 Mhz (3G și 4G LTE FDD în banda 1), 2600 Mhz (LTE TDD în banda 38 și 3700 LTE TDD în banda 43). 

Autor: Cristian Pavel

Inapoi

Tel: 021/317.08.66

Info financiar:
Credite imobiliare
Credite nevoi personale
Credite auto
Depozite
Conso.ro


Cuvantul:





 


Copyright 2005, FinMedia SRL. Toate drepturile rezervate.