Email:











Ora : 13:24    Data : 26-03-2018 Domeniu: IT
Vânzările grupului NetSafe au crescut cu 32% în 2017

Grupul NetSafe, important distribuitor de soluţii şi produse IT cu valoare adăugată pe segmentele de Security, Networking şi Wireless, a înregistrat anul trecut vânzări cu 32% mai mari, comparativ cu anul 2016, pe fondul introducerii de noi furnizori în portofoliu, precum și al reluării investiţiilor companiilor în soluţii de securitate IT.

Pentru 2018, compania estimează vânzări cu 35% mai mari, ca urmare a creşterii investiţiilor din partea companiilor, în contextul numărului tot mai mare de incidenţe de securitate IT, dar şi ca urmare a intrării în vigoare, în luna mai, a prevederilor noului Regulament privind Protecţia Datelor cu Caracter Personal (GDPR).

„Companiile au început deja să se intereseze cu privire la cerinţele de securitate IT pe care trebuie să le respecte conform GDPR. În acest context, va urma, cu siguranţă, o creştere de cel puțin 30% a pieţei de profil, pe segmentul de soluţii de securitate IT clasice, pentru că toate companiile vor avea nevoie de sisteme de raportare, securitate şi vizibilitate a reţelelor IT”, spune Doru Manea (foto), CEO NetSafe.

Integrarea furnizorilor introduşi anul trecut în portofoliu, precum IXIA, PhishMe şi Nomadix, va aduce un aprot semnificativ la vânzările NetSafe din 2018. „Vom continua, anul acesta, procesul de extindere, introducând noi vendori în portofoliu şi concentrându-ne pe trei mari linii de business: Network Security, Network Optimization şi Network Visibility. În acelaşi timp, ne vom axa pe creşterea segmentului de training, prin care oferim partenerilor şi companiilor training pentru soluţiile Fortinet, Ruckus şi Brokade, acoperind astfel zonele de IT Security, Networking şi Wireless”, mai spune Doru Manea.

2018 va fi un an important şi pentru investiţiile în echipa NetSafe, dezvoltarea în această direcţie vizând creşterea echipei cu cinci noi colegi, în departamentele de vânzări şi tehnic. Numărul total de angajaţi NetSafe va ajunge, astfel, la 17.
Grupul NetSafe este unul dintre cei mai importanţi distribuitori de soluţii şi produse IT cu valoare adăugată pe segmentele de Security, Networking şi Wireless şi desfăşoară operaţiuni în România, Bulgaria, Croaţia şi Ungaria.

Compania are o experienţă de peste 13 ani în susţinerea creşterilor vânzărilor atât pentru vendorii pe care îi reperezintă, cât şi pentru partenerii săi de afaceri. Modul de business este distribuţia exclusivă, prin intermediul partenerilor şi integratorilor de soluţii, a produselor Fortinet, Barracuda Networks, Ruckus Wireless, Brocade, Savvius, Ixia, PhishMe şi Nomadix. Pe lângă distribuţia de echipamente, compania oferă servicii de suport tehnic, suport presales, post sales precum şi servicii de training pentru a ajuta partenerii să integreze rapid şi uşor soluţiile oferite. 

Autor: Cristian Pavel

Inapoi

Tel: 021/317.08.66

Info financiar:
Credite imobiliare
Credite nevoi personale
Credite auto
Depozite
Conso.ro


Cuvantul:





 


Copyright 2005, FinMedia SRL. Toate drepturile rezervate.