Email:











Ora : 13:25    Data : 26-03-2018 Domeniu: IT
SAP şi Accenture vor dezvolta şi implementa extensii de soluţii de planificare bazate pe SAP S/4HANA

SAP și Accenture vor dezvolta împreună extensii de soluţii de planificare în domeniul producției, bazate pe SAP S/4HANA. Această colaborare va spori capabilităţile soluției SAP S/4HANA şi va ajuta companiile din domeniul producției să își optimizeze rentabilitatea investiţiilor (ROI) prin lanţuri de aprovizionare digitale performante, care oferă vizibilitate în timp real.

Soluţiile dezvoltate de SAP și Accenture vor extinde capabilitățile de Demand Driven MRP cu funcționalități de planificare a cerinţelor pentru materiale (MRP) în cadru S/4HANA. Astfel, simulările de MRP vor fi mai rapide și mai simple și vor contribui la realizarea de analize și prognoze detaliate. Acestea vor cuprinde inclusiv probleme de capacitate, cerințe de componente pentru negocierile cu furnizorii, schimbările tehnice și evaluarea impactului modificărilor cererii sau întreruperii lanțului de aprovizionare. Aceste soluții vor lărgi portofoliul SAP de sisteme dedicate lanţului digital de aprovizionare şi planificare.

Echipa de experți ai Accenture va asigura cele mai bune practici, analize de planuri de afaceri și sprijin în implementare pentru a accelera adoptarea metodologiei Demand Driven MRP în rândul managerilor care gestionează activități de aprovizionare.

"Atunci când comandă produse, consumatorii se aşteaptă la un timp scurt de livrare şi la o flexibilitate mai mare din partea producătorilor, de aceea, companiile trebuie să își schimbe modul de abordare. Colaborând cu SAP la dezvoltarea acestor soluții şi combinând puterea soluției SAP S4/HANA cu expertiza în industrie şi cele mai bune practici ale Accenture, putem ajuta clienţii să devină companii agile, inteligente, care dețin mai mult control şi claritate asupra operaţiunilor lor", a declarat Eric Schaeffer, Senior Managing Director Accenture.

"Credem că această colaborare va extinde portofoliul nostru de soluții comune bazate pe SAP S/4HANA. Împreună cu Accenture, ne dorim să oferim clienților noi capabilități de planificare, sprijinind în același timp vizibilitatea și reacția în timp real a lanțului de aprovizionare, de la un capăt la celălalt", a menționat Hans Thalbauer (foto), SAP Senior Vice President of Digital Supply Chain and IoT.

Inițiativa de a dezvolta și lansa împreună soluții noi bazate pe SAP S/4HANA a fost anunțată pentru prima dată de SAP și Accenture în ianuarie 2016. 

Autor: Cristian Pavel

Inapoi

Tel: 021/317.08.66

Info financiar:
Credite imobiliare
Credite nevoi personale
Credite auto
Depozite
Conso.ro


Cuvantul:





 


Copyright 2005, FinMedia SRL. Toate drepturile rezervate.