Email:











Ora : 13:56    Data : 08-05-2018 Domeniu: IT
Bit Sentinel, prima companie locală ce oferă servicii complete de securitate IT pentru proiecte Blockchain

Bit Sentinel devine prima companie de cybersecurity din România care oferă servicii complete de securitate pentru startupuri inovatoare pe Blockchain. Portofoliul companiei include mai multe proiecte ce folosesc tehnologia Blockchain, din domenii precum mining, fintech, marketplace-uri, rețele sociale, aplicații de intermediere și nu numai.

În 2017, tehnologia Blockchain și criptomonedele au fost în centrul atenției. Bitcoin a atins, la acea vreme, o valoare record de aproape 20.000 de dolari, o creștere surprinzătoare. Astfel, interesul pentru tranzacționarea monedelor virtuale a crescut rapid. Valul de oameni care a adoptat trendul a fost semnificativ și, cum era de așteptat, a apărut și valul de atacuri cibernetice targetate, de tip inginerie socială și phishing.

Doar prin însumarea celor mai mari cinci incidente din domeniul cryptocurrencies din 2017 s-a ajuns la pierderi în valoare de peste un miliard de dolari. Drept consecință, măsurile de protecție în fața vulnerabilităților au devenit o prioritate pentru jucătorii din piață.

Pentru Bit Sentinel, acest lucru a însemnat o creștere a volumului de proiecte și o diversificare a serviciilor. Compania oferă servicii de penetration testing, protecție împotriva malware, servicii de consultanță pentru GDPR, recuperarea datelor în urma atacurilor cibernetice, rezolvarea atacurilor de tip 0day sau audit în securitate, iar penetrarea pieței de Blockchain a fost o țintă importantă în 2017.

Specialiștii Bit Sentinel au intervenit în proiecte românești și internaționale pentru a oferi toate măsurile de securitate necesare pentru o bună desfășurare a ICO-urilor. Activitățile de bază au inclus auditarea și îmbunătățirea măsurilor de securitate pentru protejarea infrastructurii. Apoi, a urmat evaluarea din punct de vedere al securității a “smart contracts” dezvoltate pentru ICO. Toate aceste companii însumează în prezent o valoare de piață de peste 100 de milioane de euro.

“Blockchain este unul dintre cele mai atrăgătoare subiecte din ultima vreme. Fie că vorbim de smart contracts sau de proiecte inovatoare ce duc tehnologia Blockchain mai departe, este clar că acest ecosistem este unul în care vulnerabilitățile și amenințările informatice au un impact uriaș.

Primul proiect în zona de Blockchain a venit ca o provocare pentru noi. Ulterior, ne-am dat seama că suntem una din puținele, dacă nu chiar singura companie din regiune care poate oferi astfel de servicii. Încercăm în permanență să fim la curent cu noile tehnologii și avem grijă să dezvoltăm capabilitățile existente, angrenând experientă și componente din domenii diverse. În final, e important să ne cunoaștem piața și să evoluăm pentru a ne adapta la noile amenințări cibernetice”, a declarat Andrei Avădănei (foto), CEO Bit Sentinel.

Bit Sentinel activează în domeniul securității cibernetice, având drept obiectiv asigurarea protecției împotriva atacurilor cibernetice. Bit Sentinel oferă o varietate de servicii, precum: penetration testing, protecție împotriva malware, servicii de consultanță pentru GDPR, recuperarea datelor în urma atacurilor cibernetice, rezolvarea atacurilor de tip 0day sau audit în securitate. Aceste servicii sunt adaptate în funcție de nevoile fiecărei companii în parte și susținute de echipa de specialiști certificați în domeniu.

Bit Sentinel oferă, de asemenea, și sesiuni de training în lupta împotriva atacurilor cibernetice, creând cursuri și programe de speciale pentru pasionații de securitate care doresc să învețe noțiunile de bază. Mai mult, compania face parte din echipa ce organizează una din cele mai mari competiții Capture the Flag din Europa: DefCamp Capture the Flag.

Potrivit datelor Ministerului de Finanțe, Bit Sentinel SRL a fost fondată în 2015, are 3 salariați și a închis anul 2017 cu o cifră de afaceri de peste 155.000 euro. 

Autor: Cristian Pavel

Inapoi

Tel: 021/317.08.66

Info financiar:
Credite imobiliare
Credite nevoi personale
Credite auto
Depozite
Conso.ro


Cuvantul:





 


Copyright 2005, FinMedia SRL. Toate drepturile rezervate.