Email:











Ora : 13:20    Data : 30-08-2018 Domeniu: Telecomunicatii
Românii au plătit amenzi de circulație prin ghiseul.ro în valoare de 6,35 milioane euro

Peste 117.000 de amenzi de circulaţie, în valoare de 29,5 milioane de lei, au fost achitate de către contribuabili prin intermediul platformei Ghiseul.ro, până în prezent, conform datelor publicate de Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI) și citate de Agerpres.

"Platforma Ghişeu.ro a fost gândită pentru a-i scăpa pe cetăţeni de drumuri şi de statul la coadă pentru a-şi plăti taxele, impozitele şi amenzile. Astfel, în contextul modificărilor aduse de Legea nr 203/2018 privind măsurile de eficientizare a achitării amenzilor contravenţionale, este necesar ca utilizatorii platformei să fie informaţi în privinţa faptului că termenul de plată la jumătate a amenzii a fost stabilit la 15 zile.
Mai mult, cetăţenii trebuie să ştie că, prin intermediul platformei Ghiseu.ro, amenzile pot fi plătite fără a fi necesară o autentificare specială prin crearea unui cont nou de utilizator. Îi încurajez pe cetăţeni să folosească această platformă într-un număr cât mai mare, beneficiind astfel de avantajele aduse de noile tehnologii în relaţia cetăţean- autoritate publică, relaţie ce îmi doresc să ajungă, treptat, la un click distanţă", susţine Bogdan Cojocaru (foto), ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale.

Ministerul de resort precizează că, pe lista avantajelor utilizării platformei Ghiseul.ro, se află: efectuarea plăţii online a amenzii fără utilizator şi parolă, posibilitatea încărcării în sistem a unei copii a procesului verbal, uşurinţă în utilizarea sistemului (acesta fiind deschis şi accesibil atât de pe toate platformele de browsing şi sistemele de operare, cât şi de pe dispozitivele mobile), siguranţa tranzacţiilor garantată, disponibilitate 24 ore pe zi şi 7 zile pe săptămână, interconectare cu autorităţile publice locale înregistrate în sistem, crearea unui istoric al plăţilor efectuate de contribuabil.

Potrivit sursei citate, pentru identificarea şi eficientizarea fluxului plăţilor efectuate prin intermediul platformei, reprezentanţii MCSI, prin intermediul Agenţiei pentru Agenda Digitală a României, sunt în permanentă legătură cu primăriile înregistrate în sistem, "astfel încât să aibă un dialog continuu în vederea susţinerii şi extinderii procesului de digitalizare a relaţiei dintre autoritate publică şi cetăţean".

Platforma Ghişeul.ro este în funcţiune de peste şapte ani, fiind gestionată de Agenţia pentru Agenda Digitală a României (AADR), structură aflată în subordinea MCSI. 

Autor: Cristian Pavel

Inapoi

Tel: 021/317.08.66

Info financiar:
Credite imobiliare
Credite nevoi personale
Credite auto
Depozite
Conso.ro


Cuvantul:





 


Copyright 2005, FinMedia SRL. Toate drepturile rezervate.