Email:











Ora : 13:03    Data : 01-11-2018 Domeniu: IT
La prima ediție a Galei Bursele ANIS au fost premiate 10 proiecte inovatoare

ANIS, Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii, a premiat marți, 30 octombrie, în cadrul primei ediții a Galei Bursele ANIS, zece proiecte inovatoare propuse de cadre didactice tinere, cu vârste cuprinse între 32 și 40 de ani, de la ASE, Politehnica București, universitățile: de Vest din Timișoara, din București, „Al. I. Cuza” din Iași, „Gheorghe Asachi” din Iași, Transilvania din Brașov, Babes-Bolyai din Cluj-Napoca și Politehnica din Timișoara.

Bursele ANIS reprezintă o inițiativă a industriei tech pentru stimularea abilităților de predare ale cadrelor didactice tinere din mediul universitar. În cadrul primei ediții a programului au fost înscrise 35 de proiecte, dintre care zece au fost desemnat câștigătoare, iar candidații premiați cu câte 5.000 de euro.

Câștigătorii sunt: Darian M. Onchiș, Conf. univ. dr. habil. la Universitatea de Vest din Timișoara, Facultatea de Matematică și Informatică, care propune cursul Algoritmi de analiză a secvențelor și semnalelor biologice. În cadrul acestui curs, studenții vor utiliza tehnologii precum algoritmi pentru bioinformatică, procesarea bio-secvențelor, bio-semnalelor și a imaginilor medicale, Machine Learning și analiză timp-frecvență pentru a analiza și alinia secvențele de ADN și de aminoacizi. Nicolae-Cosmin Vârlan, Lect. Dr. la Universitatea “Al. I. Cuza”din Iaşi, Facultatea de Informatică, care a depus un proiect de actualizare a unui curs inițiat în 2015 și care presupune utilizarea tehnologiei Internet of Things, cu preponderență Arduino, în experimentarea în cadrul laboratorului de IT cu componente hardware și software. Vlad Valentin Posea, șef de lucrări în cadrul Universității Politehnica din București, Facultatea de Automatică și Calculatoare, care a propus actualizarea laboratorului cursului Interacțiune om-calculator în proporție de 100%, astfel încât, studenții vor putea dezvolta aplicații web, mobile sau desktop, cu accent pe partea de utilizabilitate. Tehnologii acoperite: instrumente de storyboarding, prototyping, evaluare interfețe.
Corneliu Florea, Conf. în cadrul Universității Politehnica din București, Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației (E.T.T.I.) a propus un curs nou cu titlul Machine Learning pentru Aplicații Vizuale (Computer Vision) în cadrul căruia, studenții vor folosi sisteme de învățare automată cu aplicabilitate în imagini pentru a dezvolta soluții practice de detecție a fețelor, monitorizare automată a traficului sau de suport automat a actului chirurgical. Adrian Alexandrescu, șef de lucrări în cadrul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași, Facultatea de Automatică și Calculatore, propune actualizarea cursului Tehnologii Internet, prin introducerea de concepte noi precum: phishing, metode de securizare a formularelor web, atacuri de tipul Cross-site Scripting (XSS), Content Security Policy (CSP), protocolul HTTPS, certificate digitale. După absolvirea acestui curs, studenții vor putea crea cu ușurință un site web, fără a fi nevoiți să utilizeze frameworkuri sau biblioteci. Titus Constantin Bălan, șef lucrări în cadrul Universității Transilvania din Brașov, Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor, a propus un curs nou Network Security and Perimeter Defence, cu predare în limba engleză. Noutatea cursului o reprezintă gradul de specificitate foarte mare, acesta fiind dedicat metodelor de securizare a infrastructurilor de rețea cu elemente dedicate (firewall, IDS/IPS). Elementul inovativ introdus este implementarea unui sistem de laboratoare în sistem virtualizat, pe care studenții le pot accesa în mod VDI (Virtual Desktop Infrastructure).

Andrei Toma, lector în cadrul Academiei de Studii Economice, Facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică, propune actualizarea cursului Tehnologii Web prin introducerea de mecanisme inovative în scopul de a îmbunătăți eficiența mecanismului de predate și de a depăși diverse limitări. Cursul și seminariile se desfășoară pe mașini virtuale de la c9.io, pentru a evita eventualele probleme de infrastructură pe care studenții le-ar putea întâmpina.

În plus, cursurile pot fi accesate de studenți și pe canalul dedicat de youtube. Ioana Georgiana Ciuciu, lector universitar în cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Facultatea de Matematică şi Informatică, care a propus cursul Procesare şi aplicaţii Big Data, o variantă nouă a cursului Introducere în Analiza Big Data, care, începând din anul universitar 2018-2019, devine curs obligatoriu de nivel Master, cu predare în limba engleză.

La finalul cursului, studenții trebuie să realizeze un proiect de semestru, în echipe formate din 2-3 cursanți, care vor aborda probleme din lumea reală, pentru care studenţii vor propune şi vor implementa soluţii bazate pe tehnologia Big Data. Dumitru Bogdan Alexe și Radu Tudor Ionescu, ambii cu titlu de conf. dr. în cadrul Universității din București, Facultatea de Matematică și Informatică, propun actualizarea cursului Concepte și Aplicații în Vederea Artificială (Computer Vision), la finalul căruia, studenții deprind competențe în proiectarea sistemelor inteligente ce procesează imagini pentru rezolvarea unor probleme practice precum: segmentare background-foreground, recunoaștere de obiecte, detectare facială. Aplicațiile sunt implementate la laborator în Matlab. Silviu Vert, șef lucrări în cadrul Universității Politehnica din Timișoara, Facultatea de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologii Informaționale, propune introducerea de concepte noi în cadrul cursului Securitatea Sistemelor pentru eActivități (SSeA).

Acestea sunt: Atacuri cibernetice asupra serverelor web și a bazelor de date, securizarea platformelor de tip CMS, securitatea aplicațiilor mobile, tehnici de inginerie socială, securitatea utilizatorului de rețele sociale, securitatea sistemelor IoT, securitatea aplicațiilor de tip cloud, elemente de ethical hacking, pregătirea pentru meseria de specialist în securitate cibernetică.
Conform celui mai recent studiu ANIS, realizat împreună cu Pierre Audoin Consultants (PAC), companie de cercetare și consultanță, piața locală de software și servicii va depăși pragul de 5 miliarde de euro în 2019. În acest context, nevoia de specialiști IT este acută, în România existând un delaj de 40.000 de locuri muncă între numărul actual de angajați și capacitatea de absorbție a pieței. Inițiativa Bursele ANIS, susținută la prima ediție de companiile Atos, Adobe, Bitdefender, Softelligence, Cornerstone, Enea, va continua și în 2019, industria tech fiind direct interesată de dezvoltarea și transformarea mediului academic și actualizarea curriculei universitare conform realității din piață.

Înființată în anul 1998, ANIS reprezintă interesele companiilor IT românești și sprijină dezvoltarea industriei locale de software și servicii, creșterea atât a companiilor implicate în proiecte de externalizare, cât și a celor care generează proprietate intelectuală, prin crearea de produse.
În cadrul ANIS sunt reunite 130 de firme, atât companii cu capital românesc sau străin, mici sau multinaționale, cu sedii în toate marile centre IT din țară, ceea ce asigură asociației reprezentativitate la nivel național. 

Autor: Cristian Pavel

Inapoi

Tel: 021/317.08.66

Info financiar:
Credite imobiliare
Credite nevoi personale
Credite auto
Depozite
Conso.ro


Cuvantul:





 


Copyright 2005, FinMedia SRL. Toate drepturile rezervate.