Email:











Ora : 13:18    Data : 21-11-2018 Domeniu: Banci
Libra Internet Bank și Allevo au finalizat implementarea unui proiect pilot în perspectiva PSD2

Libra Internet Bank a ales să evalueze soluția FinTP-Connect, de la Allevo, în contextul cerințelor Directivei Serviciilor de Plăți revizuite – PSD2. Soluția oferă management centralizat al solicitărilor generate de prestatorii de servicii financiare în numele clientului final, către băncile cu care acesta colaborează.

Din punct de vedere funcțional, FinTP-Connect preia aceste solicitări și le transmite către sistemele de Core Banking ale băncii, le proceseaza după care returnează către PISP/AISP (furnizori de servicii de inițiere plăți sau furnizori de servicii de informații conturi) răspunsurile solicitate în mod legitim. Solicitările pot fi recepționate în format JSON/XML – ISO 20022 și sunt transmise către sistemele interne ale băncii în formatul acceptat de aceasta.

Prin instalarea și configurarea versiunii pilot a FinTP-Connect, Libra Internet Bank evaluează soluția din punct de vedere tehnic și funcțional, cu scopul perfecționării acesteia în parteneriat cu echipele Allevo implicate în analiza, dezvoltarea, testarea și implementarea cerințelor.

Scenariile acoperite de această versiune pilot se referă la:
• autentificarea utilizatorului final (client Libra Internet Bank) prin intermediul unei aplicații oferite de către un prestator extern de servicii financiare (TPP) și al serverului de autentificare al băncii, utilizând metoda multi-factor;
• autorizarea prestatorului de servicii financiare (TPP) de către utilizatorul final (client Libra Internet Bank), cu scopul de a-i permite acestuia să acceseze în numele său istoricul tranzacțiilor corespunzătoare conturilor pe care le deține banca.
Conform arhitecturii propuse de Allevo, varianta completă a soluției FinTP-Connect va asigura următoarele funcționalități:
• management al API-urilor;
• identificare furnizori terță parte (TPP);
• verificare și validare TPP pentru acces servicii;
• management al regulilor pentru aplicarea autentificării stricte a clienților;
• management al activității desfășurate de către utilizatori prin intermediul TPP;
• gestionarea riscurilor de fraudă;
• management al serviciilor apelate de utilizatori prin intermediul TPP;
• configurare formate de intrare a solicitărilor de la TPP și de ieșire a răspunsurilor întoarse de sistemele de core banking.
„Ne preocupă constant adoptarea noilor tehnologii în derularea serviciilor noastre. Ca atare, am răspuns cu mare interes propunerii Allevo de a evalua versiunea pilot a FinTP-Connect pentru alinierea la cerințele Directivei PSD2”, a declarat Alexandru Dionian, Directorul Diviziei IT Libra Internet Bank.
„Suntem extrem de încântați de colaborarea cu Libra Internet Bank și de deschiderea lor pentru demararea unui proiect de asemenea anvergură, care s-a bucurat de implicarea entuziastă a întregii noastre echipe. Odată puse la punct detaliile tehnice și cerințele de business, specialiștii noștri împreună cu cei ai băncii și-au unit eforturile pentru a perfecționa această soluție într-un timp record, animați de amploarea și viteza pe care o capătă revoluționarea industriei financiar-bancare”, a spus Sorina Bera, CEO Allevo.

Cu o cotă de piață de 1% și o rețea de 50 de sucursale, Libra Internet Bank și-a dedicat dezvoltarea în principal clienților din zona Profesii Liberale, IMM, Real Estate și Agribusiness, precum și pe zona digitală pentru persoane fizice, fiind recunoscută drept „Cea mai inovatoare bancă” din România la începutul anului 2018.

Allevo este o companie furnizoare de soluții software care sprijină instituțiile care desfășoară fluxuri financiare să obțină automatizarea acestora, să reducă costul total al investiției și să atingă interoperabilitate de-a lungul întregului lanț de distribuție.

Portofoliul Allevo cuprinde soluții de automatizare, integrare, reconciliere și conformitate pentru bănci și administrații publice, soluții de gestionare a operațiunilor financiare ale instituțiilor de microfinanțare, precum și o suită dedicată operațiunilor de trezorerie din companii (IMM-uri și corporații). 

Autor: Cristian Pavel

Inapoi

Tel: 021/317.08.66

Info financiar:
Credite imobiliare
Credite nevoi personale
Credite auto
Depozite
Conso.ro


Cuvantul:





 


Copyright 2005, FinMedia SRL. Toate drepturile rezervate.